Romania trezeste-te!

Mi-as fi dorit sa nu pot trasmite acest articol, insa ceea ce se intampla este cu totul adevarat. Din pacate, Romania se trezeste in WC-uri si hartia nu ajunge decat pentru funduri tabacite de homosexuali si curve! Iertati-mi obscenitatea! Va urma...

http://emilcalinescu.eu/guest-post-despre-prostie-jigodism-si-pseudosecuristi-in-spatiul-institutiilor-publice/

Making of: Grand Spoof 2012 — cu Catalin Bugean

    Din data de 18.07.2012, official dam drumul la vot. A fost cea mai frumoasa zi, minunate bunicile! Asadar, haideti sa le facem o bucurie!! 

Nu ești tu când ți-e foame!
Ceapă naturală de la țară!

Nui esti tu cand ti-e foame. Ceapa naturala de la tara!

Mai mult de atât…TRUPA DILEMA!

Întorc privirea melcilor fără cugetare. Părăsesc Iaşiul. După aproape doi ani, revin cu fiinţa întreagă în citadela unor oameni frumoşi. Brusc, se naşte incredibila neaşteptare pentru cochiliile părăsite de prezenţe.

Nu vreau să cred că drumul pe care îl străbat este format din linii discontinue, de aceea vreau continuitate. Uneori orgoliile şi mulţimea vidă sunt identice. Transform cuvântul neplăcut într-o stare de curaj pentru a da credinţă  şi însufleţire lucrurilor. Uneori reuşesc, alteori năzuiesc prin a crede că voi reuşi.

Astazi, am reuşit in schimb să am lângă mine trupuri sensibilie. Poate că exprimările mele necuvântate nu pot fi înţelese de sufletele acestor oameni, poate că nu vor şti că cinci inseamnă un întreg, însă vor inchide ochii şi vor învăţa să creadă că vorbesc despre ei. 

Nu există formulă matematică pentru creaţie şi suflet, există doar întregul şi ceea ce putem face împreună. Exista simţul curajului în instrumentele lor!

Multumesc băieţilor mei. Cu ei împart scena : 

Alex Iordanescu 

Adrian Nastac

 Alex Sturzu 

Cezar Knihinschi

M-aş numi...

Mă numesc simplu, cum ştiu eu mai bine, însă oglinda mea nu îmi recunoaşte numele de căsătorie. Mă numesc singură cum ştiu eu mai bine, însă oglinda nu mă recunoaşte nici măcar din prietenie. Mă numesc simplu prin trăire, aşa cum ştiu mai bine, şi de aceea, visez o loterie.

M-aş numi dintr-o orgie, un sentiment cules din ştire, dar nici ora nu-mi alină părul din metalurgie. M-ai numit femeie. Ai cugetat în râsul diabolic cinci fraze, şi din ele, nici ţie nu ţi-ai dat dreptate.

Să mă întorc la mine, zic. În nebuna mea neştire, devin simplu parfum de iasomie.

Foto : internet

Murim de dragul viespilor fără matcă.

Înot nebuă către orice strop de şansă. Mi-am ascuţit creionul în acestă dimineaţă, cu o ascuţitoare ruginită. Nu ţin să povestesc lumii despre creionul meu, dar ţin să vă prezint imaginea unui stat certat cu înalţimea.

De ceva vreme, hoinăresc prin instituţiile statului în halat de justiţiar. Poate că vremea de afară nu oferă zâmbete, sau poate că sistemul actual transformă focul în jăratec, dar nici efort de bunătate nu răsare degeaba. Mă întorc la povestea mea cu creionul şi ascuţitoarea. În general, creioanele grafiti se consumă mai greu decât cele mecanice. De ce spun asta? Uneori, în meditaţia nostră de dobitoace cu sacouri, definim „noul” ca pe ceva creativ şi simplu. Schimbăm poziţia cuvântului vechi cu unul nou, îmbrăcăm cu uşurinţă plăcerea de ascuţime şi atribuim calificative, care convin sau nu, întregii specii.

De la mine din birou se vede depozitul de trenuri. Ca să înţelegeţi de ce trenurile nu dau căldură iarna, poate v-aţi intrebat vreodată în călătoriile dumneavostră, vă voi prezenta într-o dimineaţă operaţiunea „furtul” de combustibil.

România, cu cele vechi şi cele noi, indiferent de creioane, ascuţitori, depouri, străzi, cămine, legislaţii, va şti să facă un singur lucru...să moară de dragul viespilor fără matcă şi să fure mierea dobitoacelor.

Love Doesn't End

Întodeauna am considerat că aceste cuvinte împrăştie o esenţa pătrunzătoare în imperiul gândirii. Dacă muzica nu era prietenă cu filozofia, anatomia, logica, şi dacă Platon nu ar fi cugetat dreptatea gândirii prin muzica, care ar fi fost interpretarea dată, în ziua de astăzi, muzicii? Sub ce formă o simţim?

„Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos.” - Platon

Drapelul tăcerii

Mi-am pus eşarfa roşie la gâtul mutilat de fiarele politice. Am crezut şi eu, cândva, că pot conduce cu dreptate ţara. Mi-am pus drapelul tării peste trupul infestat de o politică de câţiva lei, vrând, probabil, să fiu acel tânari care schimbă realitatea unei tări în putrefacţie. Nu am făcut nimic. Sistemul pe care vroiam să-l schimb m-a transformat într-o venă prin care nu mai curgea decât dispreţ şi neîncredere.

Astăzi, curajul minciunii nu mai stă aplecat peste naţiune, deşi miroase a pâine mucegăită. Nu credeam că oamenii se mai pot uni sub un drapel, nu credeam că pot exista copii de 8,9-10 ani care să poarte în mâini mizeriile unor oameni prăfuiţi de demnitatea inchipuită a mass mediei.

Una peste alta, deseara voi cânta în mijlocul jandarmilor, voi îndrazni să protestez prin muzică. Asadar, dacă nu s-a inţeles de ce au murit oameni in 1989, va spun eu, un copil de 6 ani cu ochii pătaţi de soarta orelor comuniste, asteptându-şi părinţii să se întoarcă de la revoluţie pe propriile picioare şi nu aduşi în coşciuge.

Poate e prea mult, poate că nu e vorba de o revoluţie, dar sunt un om al tării. Un om ce nu a părăsit barca în nicio vreme.

Curaj romanilor de oriunde. Luptam pentru că avem ţara nostră şi un drapel întreg..