miercuri, 17 februarie 2010

Fiinţe ce nu sunt de vânzare .....

O seară cu Ozana Barabancea...

Nu îţi trebuie paşaport pentru suflet atunci când vrei să treci graniţele spre un portativ compus de pescăruşii albaştri. Nu avem nevoie de seri speciale pentru a ne cultiva dragostea din noi, nu avem nevoie de ierburi pentru a aduna un pumn de lacrimi şi nici de strigăte prea puternice pentru a ne face auziţi.

Am oferit sufletului meu o seară alaturi de EA. M-am aşezat cuminte pe canapea şi am aşteptat-o. Am ajuns mai devreme în localul în care îşi susţinea concertul doar pentru a o lua în braţe, pentru a-i spune cât e de frumoasă şi pentru a-mi cere dreptul la sentiment. Picioarele îmi amorţiseră, iar eu nu puteam face nimic.

Aţi auzit vreodată o singură bătaie a Universului într-o inimă? Aţi simţit vreodata cum întunericul devine lumină, cum fluturii se opresc înainte de ultima oră a lor de trăire doar pentru a-şi linişti somnul? Intreaga viaţă ţi se opreşte în timpul ei. Notele muzicale nu se mai ascund, aleargă şi dansează împreună cu EA. Nestematele devin ieftine, pamântul nu se mai roteşte şi timpul rămâne în clepsidră. Râde Luna pentru Soare şi curcubeul răsare fără ploaie, stelele i se aşează pe rochie, iar norii îşi presară pulberea din praful de ploaie peste pantofii ei.

EA este!

Nu ştiu sa o vad altfel. A urcat pe scena. A început sa cânte. Un sentiment ciudat îmi mângâie obrajii. Radeam şi plângeam pentru explozia de necunoscut din mine. S-a oprit sub un reflector. Era intuneric insă peste EA cobora lumina. Nici măcar nu ştie cât de frumoase îi sunt aripile, nu stie că oglinda din spatele ei nu îi şopteşte adevărul şi că bărbaţii de la mese se indrăgostesc de ea.

Iar eu? Eu ma ascund de chelneri pentru a nu-mi cere bani pe lacrimi.

Nu pot trăi acum iî fraze ieftine dar vă pot spune doar atât : Fiinţe ce nu sunteţi de vânzare, admiraţi-o, iubiţi-o, primiţi-o în voi, ascultaţi-o şi dacă toate acestea vi se vor părea minciuni, cumpăraţi-vă un loc pe lună şi zidiţi-va trupul acolo, pentru că Pământul se aglomerează de oameni ce se lasă cumparaţi cu un pumn sare. Dacă însă o secundă din sufletul vostru vă condamnaţi pentru că nu aţi intalnit-o până acum, vă spun doar atât : Nu e prea târziu. Are loc destul în inimă pentru fiecare. Doar cereţi!

EA este balada pescaruşilor albaştri…. OZANA BARABANCEA!



Intreaga poveste… urmează în carte!

Alice mi-a fost alaturi în acestă seară! Multumesc, Alice!

vineri, 12 februarie 2010

E ora doua si tu nu ma mai iubesti.....este asa cum imi spuneai!


Este aşa cum îmi spuneai..

O chitară, o vioară şi un pian… compun melodia mea. Curg notele prin vine. Îmi aprind o ţigară, primesc o stare euforică ce îmi sopteşte: “ Este aşa cum îmi spuneai".

Apa rece din pantofi şi pielea mucegăită mă îndeamnă să nu plec de lângă tine. Am spus, oare, că te iubesc, că te doresc şi că mă doare atunci când nu îţi simt privirea? Este aşa cum îmi spuneai. Viaţa trece pe lângă mine fără să îmi presar fericire. Poveşti scurte, fără dragostea care să dureze, fară glorie şi fără eroul din cer. Este aşa cum îmi spuneai. Amândoi am uitat cum se simte briza corpului uitat pe nisipul sărat. Amândoi am uitat cum sunt braţele fără suflet, cum e să alergi în păduri smulse din rădăcini.

O vioară plânge în colţul unei săli de spectacol fără ca tu să o mai auzi. Dau sufletului durerea pianului ce strigă în deşerturile roşiatice şi lovesc chitara de treptele metroului din drumul spre cer. Nu-mi pot lua sufletul de la melodia compusă de noi. Şi totuşi, ştiu că te vei întoarce…dar nu pentru mine…

Culeg lacrimile Universului în pumnul stâng. Ţi le le voi lăsa în cutia poştală pentru a le iubi cu palma dreaptă, iar dacă ele se vor evapora în nori, voi şti că nu te-ai întors. Şi dacă totuşi le vei găsi, să-mi spui ce simţi atunci când le vei atinge…

E ora două şi tu nu mă mai iubeşti...



Fotografie : Matei Buta

luni, 1 februarie 2010


Mă întalnisem zilele trecute cu o parte dintre voi, la nişte discuţii foarte interesante. Astăzi, revin cu un citat extraordinar în opinia mea. Acesta mi-a intrat în atenţie în urma unei discuţii pe care am avut-o cu unul din bunii mei prieteni. Am simţit nevoia să-l împărtaşesc şi cu voi.

Bernard Show, un scriitor irlandez, spunea ca : Femeile vor prefera întotdeauna sa primeasca 10% dintr-un bărbat superior decât să posede în exclusivitate unul mediocru.”

Voi ce credeţi?


Poza preluata de pe internet.