sâmbătă, 26 octombrie 2013

Introducere






Succint și neîntrebat mă abordezi ca și cum ai avea vreun drept asupra mea. Nimicul pe care îl controlez din stomac nu mai lasă stări efuzive. Refuz să mă mai nasc încă o data sub forma umană și asta se datorează răstimpului scurs din cânepa fumului zburat de pasarile migratoare. Nopțile albe ale primei iubiri fuzionează cu maturitatea si eu mă compun pe capitole.


Nu știu cui aparține panica din sânul rândunicii, dar colorează vâna neputinței migratoare si cade în diapauză, iar eu zac în hamacul iernii așteptând curajul de a fi nedreaptă cu formele buzelor tale. Toracicul se umflă și trupul meu rânced de dorință, râvnește la tine. Mă svârcolesc să îmi recapăt respirul nobleț după atâta insomnie. Sorb ultima oră înaintea dimineții și să mă impac cu fatumul himerei. 

joi, 12 septembrie 2013

"E omul orchestră"




Am răsfoit astăzi devreme, un interviu dintr-o serie de astfel de interviuri, despre un om pe care eu îl întâlnesc aproape în fiecare zi și despre care cuvintele se rostesc doar la superlativ. Nu spun asta pentru că am un interes ascuns, așa cum probabil, ar spune unii, și apropos de asta o să va povestesc într-o zi și întamplarea legată de trezitul ăsta de dimineata și deranjul pe care îl produc artistelor, dar astăzi ne delectam cu lucruri ce ne aduc tresăriri, însemnătate și puritate în noi.
Pe mine m-au cutremurat doua lacrimi, undeva pe la 6.00 dimineața, atunci când am îndraznit să culeg informații despre ”omul orchestră”.
Vă las să recitiți sau să citiți un material cules din jurnalul.ro.

"E omul orchestră"
29 Oct 2007-jurnalul.ro

”Dacă Victor Rebengiuc spune despre Marius Mihalache faptul că este o revelaţie de om, cu un talent ieşit din comun, trebuie să-l credem.
Referinţe venite din partea unui actor de talia lui Rebengiuc sunt intotdeauna valabile şi credibile. Cine ajunge să-l cunoască pe artistul Marius Mihalache va fi de acord cu aceste afirmaţii.
Prima dată cănd Victor Rebengiuc l-a auzit căntănd pe Marius Mihalache a fost cucerit de "talentul lui deosebit, absolut formidabil, nemaiintălnit, de instrumentist. Este un mare artist, care cântă la un instrument şi care a reuşit să facă din acel instrument altceva decăt reprezintă. Cănd l-am cunoscut ca om - şi vreau să spun că prima oară cănd l-am cunoscut personal n-am indrăznit să mă duc să-i străng măna - , am avut revelaţia unui om deosebit, al unui om de caracter, un suflet aparte. Şi m-a cucerit. Aşa că sunt fericit că-l cunosc şi că am din cănd in cănd ocazia să-l văd şi să-l ascult. Nu suntem prieteni, in sensul că nu ne petrecem concedii impreună, nu ne vizităm, nu ne sunăm. Şi oricum facem parte din generaţii diferite. El este un băiat tănăr, in plină floare a tinereţii, eu sunt un om in vărstă, dar mă bucur să văd că există tineri plini de talent, talente excepţionale aşa cum este talentul lui Marius. Chiar sunt fericit că-l cunosc. Şi-mi ajunge. N-am timp să mă văd cu prietenii, eu lucrez mult, şi asta-mi ocupă tot timpul. Dar Marius mai vine din cănd in cănd la spectacolele mele, pentru că este interesat".
El este artist! La noi, in Romănia, nu mai există ocazia ca un artist cu talentul lui Marius Mihalache, cu forţa sa interpretativă, să fie auzit - este şi părerea actorului. Motivul? Nu există această posibilitate. "Nu sunt concerte, nu se organizează nimic de amploarea şi valoarea asta. Să spunem că ar putea cănta intr-un restaurant, dar cred că asta nu-i mai convine. Şi cine intră in restaurantul ăla, intre două inghiţituri, două şpriţuri, să audă un om atăt de valoros şi să nu-şi dea seama că ascultă un mare artist chiar acolo!? Faptul că el căntă la ţambal - asta nu inseamnă că este lăutar. Marius Mihalache nu mai este lăutar, a terminat de mult cu lăutăria. El este artist. In măinile lui, ţambalul este o orchestră. Nu are cum să fie doar un ţambal. Ceea ce-mi transmite este satisfacţia aia deosebită pe care ţi-o dă un mare artist atunci cănd interpretează ceva. Te emoţionează, te transportă intr-o altă lume. Eşti cu sufletul la gură."
La un moment dat s-a şi "intămplat" o colaborare intre cei doi. Rebengiuc a jucat in serialul "La urgenţe" (ce a fost difuzat la TVR 1) şi a cărui muzică a fost compusă de Mihalache. Aceasta a fost singura "ciocnire" a lor pe plan artistic. "Nu prea sunt actor de «One man show», ca să zic că fac un spectacol şi-l rog pe el să vină să mă acompanieze. Nu sunt actor de genul ăsta. Dar, dacă s-o intămpla vreodată, cine ştie, să jucăm impreun㦠ar fi ceva extraordinar. Am fi parteneri, dar n-am colabora prea mult, pentru că el ştie să cănte la ţambal, eu nu ştiu."




"Cănd l-am cunoscut ca om, n-am indrăznit să mă duc să-i străng măna, dar am avut revelaţia unui om deosebit, al unui om de caracter, un suflet aparte. Şi m-a cucerit. Aşa că sunt fericit că-l cunosc şi că am din cănd in cănd ocazia să-l văd şi să-l ascult" - Victor Rebengiuc”







sâmbătă, 17 august 2013

Nu îmi fura dragostea


Concluzionând asupra cocotelor misterioase, la un pahar de limonadă palidă cu mine, am ridicat ştacheta pentru a închina sporovăiala. Nu am mai scris de ceva timp, dar lipsa de sensibilitate a femeilor ce nu-şi încap în piele si a barbaţilor ce caută alinări multiple mă determina, culmea. Sunt un om sensibil, ce sa fac? Am uitat să ne fericim cu gesturi, dar mai grav este că am uitat să ne fericim si cu acele simple cuvinte. Eu recunosc, sunt dependentă de dragoste. Dacă ar fi să mă laşi să putrezesc de foame aş trăi câţiva ani, dar dacă nu mi-ai mai oferi dragoste m-aş descompune, m-as usca şi ai număra norii ce îmi adună braţele în cădere. Ne alinăm rănile cu jocuri pentru copii, le furam visele oamenilor dragi şi le îmbracăm în putreziciuni. Of, câtă cruzime se ascunde în picioarele tatuate cu mesaje de dragoste ale păsărilor fără pene.

Urmează scurtmetrajul! Am zis! 


miercuri, 26 iunie 2013

Marius Mihalache - Canon in D Pachelbel



O floare plantata cu mainile lui Dumnezeu intr-o gradina de oameni secati de simturi!
Ascultam impreuna puterea sunetului si a omului ce poate crea simplu un lucru complicat de frumos!




sâmbătă, 25 mai 2013

Organizarea minţii




Aseară am primit o lecţie frumoasă despre modul de organizare a minţii. Am ales să accept confruntarea cu un psiholog pentru a examina corect ieşirile agasatoare ale minţii mele şi harta construită şi fundamentată complicat pentru un mers elegant.
O întâlnire de trei ore, transpusă în fraze, din care am înţeles de ce cercul nu va putea fi niciodată pătrat şi că, oamenii frumoşi vor pierde mereu bătăliile cele mai importante, pentru că au bun simţ, pentru că au lucruri frumoase de dăruit şi nu caută dezlănţuiri draconice în raport cu cei a căror minte limitată raspund astfel. Cu siguranţă sunt lucruri pe care le cunoaştem déjà, nu îţi trebuie multă îndrăzneală pentru a înţelege aceste înşiruiri, dar iţi trebuie mult curaj să le admiţi.
Pentru mulţi dintre noi rămânem totuşi, o enigmă. Eu recunosc că încă mai sunt lucruri ce le descopăr la mine şi acum.
Am o listă de făcut, cu două rubrici şi anume, lucrurile pe care le permit oamenilor în relaţia cu mine şi cele pe care nu le permit, evident, respectând-o cu stricteţe.
Multumesc pentru întrevederea de aseară. Şi ca să vedeţi că totul nu se încheie aici, că am prieteni frumoşi, am primit un trandafir roz pentru zâmbet. Trandafirul roz exprima recunoştinţă şi apreciere, graţie şi delicateţe. Asemenea reconoştinţe, dragii mei.


Acum vă provoc, cum ar arăta o asemenea listă pentru fiecare dintre voi?


marți, 21 mai 2013

Particularităţi



Explicând de ce oamenii par a se uni într-un singur caracter, am ajuns să privesc definiţia particularităţii. Se spune că, particularitatea ar trebui să fie o notă distinctivă prin care o fiinţă sau un lucru se deosebeşte de altele.
Prejudecăţile ombilicale ne trasează destinul. Deşi ne-am născut oameni, alegem să murim chinuiţi de talente nemoştenite. Ne asemănăm în chip şi trup, dar mai ales in suflet. Aduc mereu în discuţie acestă parte a sufletului, poate sunt eu prea sensibilă, dar suntem satisfăcuţi de răutate.
Înnobilez divinitatea care a mai rămas în noi şi cer cuvântului să nu astupe gura. Particularizaţi-vă prejudecăţile şi daţi lumină Universului. Fiţi curaţi cu oamenii ce vă sunt alături şi mulţiumiţi cerului că existaţi.

marți, 29 ianuarie 2013

Poveşti fără Zâne Bune







Nu îmi plac oamenii ipocriţi. Motiv pentru care întrebam zilele trecute daca acestă ipocrizie pe care o imbrăţişăm atat de uşor este de vânzare în vreo băcănie. De unde porneşte revolta mea asupra vânzărilor ieftine de ipocrizie? E simplu. De acolo de unde călcatul în picioare a devenit tradiţie, precum şi din tinereţile fără bătrâneţe ale mânilor tăbăcite de ranchiuna că nu s-au mai născut feţi frumoşi.
Sprijin capul pe mâna dreaptă în speranţă că voi găsi un răspuns, dar nu prea vine. Suntem nervoşi, nedrepţi, abia aşteptăm parcă să scuipăm venin. Acum, dacă şi veninul ăsta ar avea vreun gust mai rafinat, parol!
Eu am crescut cu Povesti nemuritoare şi am ales în imaginaţia mea infantilă să devin atunci când voi fi mare Zâna cea Bună. Poate că şi din cauza poveştilor mai am impresia că trebuie să îmi folosesc bagheta. Acum ce să fac? Să ripostez atunci când mi se face o nedreptate? Pe cinstea mea, aş face-o, dar tot fără rost, pentru că întâlnirile se vor ţine tot la doisprezece trecute fix şi tot de către coane Miţe, dar din acestea moderne.
În încheierea unor şiruri de judecăţi târzi, mă amuz de acestă nouă formă de socializare, ipocrizia, mon cher!
Jos pălăria, doamnelor şi domnilor!





sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Imperfectiunea naste genii!




Curg pasi drepti din pantofii mei. Nu nimeresc cheia in broasca usii, vreau doar sa intru cat mai repede in acasa. Ma grabesc sa termin recenzia si sa ii dau nume. Asta e cea mai grea parte, scriu despre nimicul strazilor pustii de pe chipul omenirii.
Fara sa fiu vreun specialit in descifrarea grimaselor, observ ca toti oamenii sunt perfecti. Nu greseste niciunul atunci cand vine vorba de compuneri proprii. Eu recunosc, gresesc. E ca atunci cand vine iarna si arunci pe tine hainele de vara, inconstient. Suporti consecintele propriilor greseli, iei un pumn de pastille si iti revi. Nu ma plang. Traiesc frumos, amortita de cartile din jurul meu, de podoabele achizitionate in rate care oricum nu au nicio valoare. Unii spun ca sunt depresiva, altii ma regasesc frustrata, eu ii las sa vorbeasca, pentru ca nu imi pasa. Nu caut sa fiu perfecta. Sunt frumoasa asa cum sunt. Sunt fericita pentru ca pot munci, pentru ca pot sa iubesc nestingherit si pentru ca sunt multifunctionala, asa cum ar spune Anisia. Mai am ceva in plus. Muzica. Ea este muza viselor mele sinuoase. Si de ce sa nu o ascult atunci cand cineva incearca sa ma fragmenteze?
Bucurati-va de azi pentru maine  si nu mai incercati sa fiti perfecti, dragii mei.
Imperfectiunea naste genii!