marți, 30 noiembrie 2010

O lume într-o singură dorință. Ghetele de gheață.


Este noiembrie. Este o luna în care frunzele se contopesc cu ploaia, iubirea cu trupul pământului ars de o vară şi cerul cere un răgaz pentru a-şi umple paharul cu dragoste . E vremea unui zâmbet sincer. Decembrie ne strigă pentru a ne pune dorinţele sub bradul care întârzie să se nască.

Nu ştiu dacă în bocancii pe care i-am achiziţionat second hand se pot ascunde dorinţe de gheaţă, dar și așa mi le pot creea.

Mi-aş dori ca oamenii dragi să nu mai plece în alte ţâri, pentru a crește copiii neamului nostru. Mi-aș dori ca bătrânii să nu mai cerșească pe la colțuri câte un leu pentru rețetă, animalele să nu mai fie badjocorite și copii să alerge siguri, prin parcuri curate.

Mi-aș dori ca spitalele să se golească de suferinzi, casele de copii de orfani, străzile de cerșetori și mașinile de gaz. Să pot planta liniștită un copac în fața casei, fără să mă tem de vecinul căruia nu îi place mirosul teiului și preferă mirosul unui prun.

Câte dorințe aș putea ține într-o singură mână? Câte inimi aș putea oferi din inima mea? Câte vieți aș irosi să cuprind lumea într-o singură dorinţă?

Astăzi, noiembrie. Aș fii ipocrită să îmi doresc altceva atunci când pământul se îneacă. Până când toate celelalte dorințe se vor împlini, strig Crăciunului să mai încălzească ghetele de gheață.

Mâine voi planta un braduț, pentru începutul unei prime dorințe. Tu? Câte dorințe mai irosești?



Foto : internet

marți, 9 noiembrie 2010

Tăcerea vremii mele!

De astăzi îmi voi lega mâinile de candelabrul de argint si voi cere tăcere pentru suflet.. vreau să tac o perioadă în secunde!

joi, 4 noiembrie 2010

Monolog de drum - Partea a III a



Pe masa din camera hotelului în care sunt cazată stă dosarul tău. Un dosar nu prea gros, dar nici prea subțire, cu un șirag de mărgele și un singur șiret. Nu lipsește decât ceara care să te adune din miile de femei în care ți-ai lăsat firul de respirație. Mâna ta îmi prezintă curajul cu care îți irosesti viața. Ți-e frică de bătrânețe, îmi șoptești. Mă pregătesc să te întreb dacă iubești, dar ești mult prea pasionat de drum și de mașina pe care abia ai achiziționat-o.

Te-aș invăța să iți simți inima. Nu doar să crezi că poți cumpara orice, doar cu imaginea țipetelor femeilor care te doresc sau care plâng atunci când te fotografiază.

Mai avem câțiva zeci de kilometri până la destinația unde mă vei abandona și deja mă întreb ce vei face cu piciorul stâng.

Nu te vreau. Nu sunt lângă tine doar pentru că ești obișnuit să fii dorit. Rămân cu gândul tău și cu iluzia că m-am abandonat singură. Mi-am lăsat privirea la masa ultimei benzinării unde ți-ai băut cafeaua.

Orașele se impart în bilete de călătorie. Mai sunt câteva săli din care pot privi ca simplu spectator de pe canapeaua din culise. Pot împărți fluturași cu chipul tău din fotografia de final, dar cafeaua pe care o bem dimineața înainte de plecare, mă sfidează. Să fie oare laptele expirat?

Ești un copil curat la suflet. Îți sună telefonul. Familia te așteaptă acasă fără numele de scenă. Ai plecat fără să iți las banii de benzină. Îmi aprind o țigară în urma ta și formez cerculețul de prietenie. Ești sincer când apeși pedala de accelerație a mașinii. Ești tu în fiecare umbră. Curat și vesel în după-amiaza nopții. Trăiești frumos, copil închegat de vreme. Ai ridurile astupate de sudoare.

Cafeaua din cabina actorilor te trezește abia în dimineața urmatoare, dar rămâi tu şi ajunge!