Making of: Grand Spoof 2012 — cu Catalin Bugean

    Din data de 18.07.2012, official dam drumul la vot. A fost cea mai frumoasa zi, minunate bunicile! Asadar, haideti sa le facem o bucurie!! 

Nu ești tu când ți-e foame!
Ceapă naturală de la țară!

Nui esti tu cand ti-e foame. Ceapa naturala de la tara!

Zece întrebări pe scaunul destinului, cu Mihaela Rădulescu

Amuleta Japoneză : Dacă interviul se găseşte sub titlul „Zece întrebări pentru destin”, vă voi întreba, evident, dacă credeţi în destin?

Mihaela Rădulescu: Nu . Nu cred ca cineva a avut atata timp la dispozitie incat sa scrie scenariul de viata al fiecaruia dintre noi...

Amuleta Japoneză : Cât de greu este să îmbraci haina „Mihaela Rădulescu: ” ?

Mihaela Rădulescu: Ma strange, cateodata, ce-i drept, adica stiu destule momente cand mi-e incomoda si parca nepotrivita cu contextul. Nu mereu din vina mea, ci pentru ca oamenii isi inrameaza niste imagini despre omul public si cand dau de original, au dileme, tresariri, indoieli...Aproape mereu castig la confruntarea directa, fatza in fatza si cred ca e mai bine asa, cel putin pentru mine. Nu stiu exact unde distorsioneaza lupa asta pusa pe noi, dar stiu ca si eu am devenit prietena buna cu oameni care nu-mi placeau deloc de la distanta...

Amuleta Japoneză : Aţi avut vreodată senzaţia că aţi ajuns la apogeul carierei d-voastră? Că de la acest punct nu mai există culoar pentru realizări?

Mihaela Rădulescu: Slava Domnului, nu ! Ador prea tare evolutia, cum as putea sa-mi pun singura limite ?! Exagerez, uneori, cu ce-as vrea sa mai fac, cu ce-as vrea sa mai traiesc, dar e ca un sport - imi tine "muschii" evolutiei in maxima forma.

Amuleta Japoneză : Cum arată fericirea Mihaelei Rădulescu? Este ea mulţumită de ceea ce i-a oferit viaţa?

Mihaela Rădulescu: N-as vrea sa par nerecunoscatoare asa, la modul general, dar prefer sa stiu exact cui si pentru ce sa-i multumesc. Lista incepe cu ai mei, continua cu mine si cu multi oameni datorita carora am acumulat experiente, intelepciune, amintiri miraculoase... Nu i-am cerut nimic vietii sau lui Dumnezeu, dar am multumit mereu in gand si uitandu-ma in sus, nu numai in jur...

Amuleta Japoneză : Vi se dă şansa să opriţi timpul.. În ce an l-aţi opri şi de ce?

Mihaela Rădulescu: N-as irosi-o pe ceva din trecut, ci as pastra-o pentru ce va urma... Poate pentru un moment in care as fi disperata ca pierd pe cineva drag...

Amuleta Japoneză : Dacă cineva v-ar oferi o sumă foarte mare de bani pentru a scrie o carte ce v-ar putea aduce premiul Nobel pentru literatura, dar pentru ca acest lucru să devină posibil vi se cere să renunţaţi şi să plecaţi departe de tot ceea ce aţi construit până acum, departe de Ayan pentru un an de zile, aţi accepta?

Mihaela Rădulescu: De langa Ayan n-as pleca pentru niciun motiv, din nicio gama, din niciun univers. Dar m-as stradui sa-i conving ca el e inspiratia mea, in tot ce fac si daca vor performanta, trebuia sa ma ia cu totul ! "Totul" meu e el. Si sunt buna la negocieri:)

Amuleta Japoneză : Cum arată pentru Mihaela Rădulescu, rochia de mireasă a vieţii?

Mihaela Rădulescu: Mireasa a vietii ?.... A unui barbat care e iubirea vietii nu se poate ?:)... Alba, ca sa pot desena pe ea tot ce traiesc.

Amuleta Japoneză : Amantele sunt femei? Cine le ară sufletele?

Mihaela Rădulescu: Nu sunt o specialista in amante, n-am fost niciodata amanta cuiva, dar sunt o specialista in femei, macar pentru faptul ca asta sunt !:) In suflete de femeie se strecoara si iubiri interzise si iubiri strambe si iubiri definitive si semintele astea sunt foarte nutritive pentru barbati...

Amuleta Japoneză : Cum v-aţi caracteriza viaţa, daca ar trebui să o descrieţi dupa pantofi? Cum arată ea încalţată, raportat la fericire si la gradele din inima d-voastră.

Mihaela Rădulescu: Ce idee ciudata... Desculta, cu pantofii in mana !

Amuleta Japoneză: Şi ca ultimă întrebare. Acum, că destinul v-a răspuns de multe ori şi în multe moduri, ce întrebare i-aţi adresa d-voastra lui?

Mihaela Rădulescu: Niciuna, caci nu mi se pare altcineva mai indreptatit sa raspunda la intrebari despre mine...in afara de mine. Daca destinul la care va referiti ar fi o persoana, i-as zambi si l-as asculta, daca ar avea ceva interesant sa ma anunte....

Mulţumesc,

Mihaela Rădulescu.

Suflet – Marcă înregistrată

Mă scutur de spinii unui arici cu marcă îngregistrată. Mă întrebi dacă sunt fericită. Nu îţi răspund, dar nu pentru ca nu ştiu răspunsul. Păşesc inuman printre cuvintele ce le-ai desărcat din carţile cu Platon, dar nu pentru că m-ar durea inumanul pumnului cu care imi striveşti credinţa, ci pentru faptul că mi-ai strivit umbra după care mă ascundeam. M-ai strivit cu propriile mele fericiri. Cât de des se împarte lumea în livezi?

Am hotărât să îmi spăl rugina de pe pleope, departe de ţărmul cărţilor cu careul de popi. Aici, nu mai am în ce să mă încred. Ne aşezăm la o coadă pentru un nume, vrem scandaluri şi nu mai recunoaştem gustul de bună calitate. Mă las devorată de mizerii, pentru că nu mai am loc de plăceri înecate.

Mă întrebaţi de ce am chipul trist. Ce zambet larg nu vedeti?

Plec să închiriez conştiinţă pentru guvernanţi şi să înfiinţez un spital de reciclat suflete pătate de monarhiile cu sânge putred. Îmi voi spala urmele cu detergentul celor 99 de pete... Poate aşa le voi spăla pe toate.

Foto : www.1X.com

Scrisoare in gand

Mi-am permis să rup hârtia electronică şi să împărtăşesc câteva gânduri din el..descoperit în present, trecut de vreme! Un bărbat rămas pe o colină….îmi scrie aşa :

“Mă gândesc la ce e dincolo de orizont, dincolo de ce vedem, dincolo de ce trăim. Văd panorama neagră străpunsă de lumini şi oraşul negru ce se aprinde doar când vrea el.

Îmi văd anii trecuţi şi anii ce vor trece, îmi văd umbra în lumina lunii şi simt visuri ascunse în mine. Sunt în faţa mea, în braţele mele şi le iubesc cu neştiinţa celui ce viseaza dragostea. Le iubesc pentru că mă dezmiarda şi mă fac sa le dezmierd. Pentru ca mă strang la piept şi îmi dau viaţă, pentru că sunt lângă mine oricand.

Aprind o ţigară şi simt cum camera este plina de venin. Trag din el pentru ca ştiu că nu îmi paralizeaza gândul.

Ma gândesc la ce gust are aerul curat. Mă aşez la umbra unui copac lăngă râu şi ascult apa cum scormoneşte în timp. Se izbeşte de pietre dar va trece şi prin ele. Curge prin faţa mea şi mă duce mai departe spre alte Universuri. Mă urc pe pluta din lemn şi ghidez cu privirea omului ce vrea să vadă cât mai mult. Trec de copacii cu ramuri lăsate şi de pescarii uitaţi pe marginea timpului. Invat sa am răbdare şi încredere. Drumul e lung şi plin de pietre dar pluta rezistă prin noi şi ne duce prin locuri extraordinare daca o păstrăm aproape de suflet.

Vâslim cu pasiune si speranţă. Trecem de statui construite de noi şi uitate pe malul stâng al conştiinţei. Se vede soarele în departare. Ne apropiem cu fiecare mişcare, cu fiecare respiraţie. Râul involburat loveşte lemnul. Dar el rezista pentru ca este al nostru. ” Cosmin.L

Multumesc pentru scrisoare, Cosmin!

Povestind cu DRAGOSTEA

Dragostea: Eu sunt totul şi nimic. Sunt ca vântul şi nu pot intra acolo unde ferestrele şi uşile sunt închise.

I-am răspuns: Dar eu sunt deschisă pentru tine.

Iar ea mi-a răspuns: Vântul e făcut din aer. Este aer în casa ta, dar totul e închis. Mobila se va umple de praf, umezeala va distruge tablourile şi va păta pereţii. Vei continua să respiri, vei cunoaşte o parte din mine - dar eu nu sunt o parte, sunt Totul şi asta n-o să afli niciodată.

Nu îmi aparţin cuvintele, insă îmi aparţine dialogul. Nu găsesc Totul în parte si totuşi, găsesc, apusă de ploaie, o parte din mine, în vânt. O sa afle, vreodată, aerul, că vântul nu-l bate?

Foto : Am aflat despre acest site de la

Alin M. Stoianovici si mi-am permis sa umblu in cutia cu minuni

http://1x.com/about/

Bucata mea de lut

“Sunt o bucată de lut neprelucrată, uşor de strivit” îmi spunea el.

Mă întrebam cât de dure sau cât de fine îmi sunt palmele? Ct de mică sau cât de mare mi-e inima, sau cât de impregnanţi îmi sunt paşii în trupul lui de lut. Îl ţin strâns în fiecare seară, îi fur gândurile şi înconjor fetiţa din mine cu imaginea bărbatului din lut. Cât de multe poate oferi acest chip creat şi conturat de el prin miile de bulgări arşi şi striviţi de lumina roşiatică a pământului negru? Nu ştie cât de special este pentru faptul că se poate dărui aşa cum este, nu ştie că atunci când îmi spune că mă iubeşte, îmi topeşte lacrimile zidite în trupul ăsta strivit de miile de fluturi, nu ştie cât de frumoasă îi este mângâierea, nu ştie că transformă nefiinţa în fiinţă? De ce nu ştie ? Pentru că este atât de frumos şi atât de speriat de momentul în care îşi ascultă zborul si căderea încât, îi este frică să creadă că poate fi el îngerul cu aripi de cristal.

Mă întrebam cum ştie un barbat să iubeasca în infinit?

Răspunsul l-am găsit în el ... plânge atunci când ascultă greierii nopţii din munţii pustiiţi, râde atunci când nu ştie să-şi adune lacrimile, trăieşte atunci când moare pentru ea, culege vise atunci când nu mai există cer din care să le adune, împleteşte speranţe din fericiri inexistente şi trăieşte ca un copil maturizat înainte de vreme, în camera rătăcită, fără vedere, fără perdele şi fără uşi, fără acoperiş, ci doar cu poteci de lemn şi cu felinare rătăcite.

Îmi spune că vântul îi umflă pânzele şi nu îl poartă în nicio direcţie...dar oare are hartă? Oare vasul pe care işi aruncă pânzele şi materialul din care şi le confecţionează e cel potrivit? Corabia lui este de lut...dar pânzele?

Doamne! Îmi alin ochii din distanţele ce devin apropiate şi spun mereu cât de frumos este să iubeşti atunci cand poţi să o faci. Mă îmbăt cu kilometri de ape tulburi...am lumea mea acolo cu el.

Plângi chip de lut? Dacă plângi, iţi spun : “Ia-mă cu tine acolo sus. Iţi ascult visele, trupul îmi ţine prizionier sufletul de la zborul pe care şi-l doreşte”... îţi aduci aminte?

Cum pot să nu iubesc bucata mea de lut?

A.J - 10.08.2009

Cea mai frumoasa explicatie despre cum sa traiesti pentru celalalt.

„O dragoste deplină, care s-a născut în adâncul unei persoane, nu poate probabil să moară. Rămâne pentru totdeauna grefată în sufletul senzitiv.

Circumstanţele - bunăoară depărtarea - îi vor putea impiedica nutrirea necesară, şi atunci iubirea aceasta va pierde din volum, se va preface într-un firişor sentimental, scurta vână de emoţie ce va continua să izvorască în subsolul conştiinţei. Nu va muri însă calitatea ei sentimentală dăinuie intactă. În acea profunzime radicală, persoana care a iubit continuă să se simtă absolut ataşată de fiinţa iubită. Hazardul o va putea duce de colo, acolo în spaţiul fizic şi în cel social. Nu contează, ea va continua să fie alături de cel pe care îl iubeşte.

Acesta este simptomul suprem al adevaratei iubiri: A fi alaturi de obiectul iubit, într-un contact şi o proximitate mai profundă decat cele spaţiale. Este o conviţtuire de tip vital cu celalalt….Femeia care îl iubeşte pe tâlhar, indiferent unde s-ar afla trupeşte, e cu simţirea in inchisoare”

Putem comenta sau studia iubirea? Cu ce seamană ?

Multumesc celui care a lăsat o urma în mine!

José Ortega y Gasset - Studii despre iubire

O fotografie! Un minut, ce nu se opreste niciodata in timpul ei

Am ales sa vorbesc astazi, despre arcul multicolor ce se aduna in stropii norilor de toamna. Aceasta este, EA… isi cuprinde tristetea in brate atunci cand mana ii este libera, insa, nu uita niciodata cat de frumoasa este atunci cand plange.

Privesc tablouri aproape perfecte si ma intreb, unde e fotograful atunci cand surpinde imagini perfecte? Culoarea pielii nu o vede nimeni in afara de ea, isi ascunde aripile intr-un sac, undeva, in podul casei. Ii este frica sa culaga flori dintr-un camp deschis, insa are suficient curaj de a hrani pasarile atunci cand sunt infometate. Este o femeie puternica ce isi cunoaste slabiciunile, isi aude pasii fara a lasa urme si se invinuieste atunci cand strigatul ei nu are culoare. E un miracol pentru cine liciteaza suflete. E greu sa o imbraci in alte haine decat cele pe care le poarta, nu se opreste niciodata in fata unui copac plin de fructe doar pentru ca sunt frumoase si nu dorme niciodata cu ochii deschisi. O vei recunoaste atunci cand va trece pe langa tine, ii vei simti frumusetea prin parfumul parului proaspat conturat si nu vei gresi niciodata daca o vei iubi.

Esti un sentiment complex, draga mea. Cei ce vor sa-ti cumpere trairea, iubeste-i. Nu vor avea niciodata curajul sa te priveasca, si daca o vor face, vor folosi doar lumina blitului.

Fotografie : Catalin Chitucea ; Model : Ea