luni, 31 ianuarie 2011

Răsuflare din câmpul cu mac..


Nu ştiu să cumpăr cărti aşa cum tu o faci, nu ştiu să ofer un pahar de cicoare din lacrimile mării fără să ud covoarele de scoici. Nu ştiu să ţip atunci când mă doare, dar ştiu să infloresc atunci când eşti lângă mine.

Mi-ai spus că avem aceeaşi mamă. Mi-ai povestit că am fost desparţite şi date altor familii la naştere. Mă întreb cât de mult ai crezut în faşa cu care eram legate.

Te admiram în alte oglinzi. Pe furiş îţi invidiam trăirea de femeie fără stapân. Eşti macul cel salbatic din câmpul secerat de piatră. Eu nu fac parte din lumea ta. Nu înţelegi că cerşetorii nu au loc rezervat la curtea împaratului? Straiele îţi sunt pline de mărgăritare şi mâna mea nu le poate atinge.




Astăzi, cutreier cărările din toate câmpurile cu maci. Nu ştiu în ce pahar voi sfârşi, dar ştiu că dacă vreodată va fi cu putinţă să te găsesc din nou... te voi lega în faşă!



luni, 24 ianuarie 2011

Scrisoare dintr-un noiembrie îndepărtat.


Am găsit-o arhivată în cutia destinată lui.

„EA : Ideea în sine de la care pornesc toate imaginile cu tine nu o cunosc...însă cunosc stările în care mă trimiti. Mă agăţ de tine ca de un fir de aţă bine cusută de haina ce nu poate să se despartă de material. Mă gândesc la cum eşti şi cum dormi nopţile în paturile străine, cum visezi acum şi ce priveşti dimineaţa ... suspin prin adierile de vant ce iţi răsfaţă obrajii înainte de culcare. Îmi lipseşti.

EL : Îţi scriu acum prin tastele ce tremura violent în ritmul valurilor ce bat chiar la geamul de lângă mine. Îmi e greu, şi mă doare, dar nu am de ales...te sărut.”

duminică, 23 ianuarie 2011

POTIFERA


Mulţumim JumpRadio.org din UK pentru difuzare. Vă las împreuna cu ...

I stop the train - Potifera









duminică, 16 ianuarie 2011

Clipe de dor

De clipe de dor mă mutilez. Tăcere în plămâni. Scot sfoara cu care mi-e legată draperia şi întind o cursă sufletului. Aş fuma o tigară, dar mi-e frică să nu dau foc aluatului de pâine ce se coace în soba de teracotă.

Aş putea spune că sunt fericită, dar dacă sunt, atunci de ce mai cer sângelui uscat sa mă scrie? De ce vreau sa îmi spânzur speranţa? Ciudată stare îmi răsună în oala cu ciorba de vită.

Aş căuta un camion să spal drumul halatelor murdare de stari rătăcite. Împletesc cărări din dorinţele tale, acele dorinţe ce mi le şopteşti prin bileţele lăsate în imaginaţia mea.

Mi-e dor de scrisori adevărate, de trandafiri lăsaţi în poartă, de copacul Segal din curtea scolii... E ceaţă în mine. Mă plimb cu o barcă fără motor prin mlaştina de lut verzuie. Un chiparos înalt se întrevede.

Dacă mâine nu ar mai veni, aş vrea să ştii că nimic din mine nu se va pierde. Perna va rămâne la locul ei, plantele nu se vor usca, soarele nu se va topi în apus şi cheile vor rămâne tot sub vasul de lut ars.

Mă duc să rătăcesc în fumul de ţigară şi să adun puţină cenuşă pentru a-mi şterge fruntea de vopsea. Jupoi speranţă pentru iubirea din mine. Ai rătăcit prin perna mea destul timp să te mai numesc lepedeu. Noapte bună, dor.