Marionete

Aspir emoţiile unui Univers creat din marionete. Una dintre ele, iese din rândul mulţimii şi îndrăzneşte să creadă că are inimă. Minte patetic despre sentimente şi are curajul să-l judece pe Dumnezeu pentru că ele există. Salută copacul vieţii, invrăjbit şi el de soarta propriei scoarţe, ignoră trecutul şi incepe să împletească ciorapi de lână pentru degetele degerate.

Adorm frumoasa şi trezesc bestia. Nu mai vreau priviri frumoase şi nici complimente gratuite. Acestea sunt pentru vii ce nu mai ies la suprafaţa lumii. Alerg spre podul casei pentru a găsi funia cu care altădată mi-am spânzurat dorinţele. Nu o mai găsesc, dar probabil dacă aş realiza că îngerii sunt tot oameni, aş mai îndrăzni să cred că e la locul ei.

Frumoasa adormită are un pat creat din relaţii bestiale. Narează în somnul veşnic poveştile despre amatori şi tresare episodic atunci când îşi aminteşte iubirea. Doar sărutul prinţului cu cizme de cauciuc o mai poate salva, dar şi cizmele trebuie să aparţină unei case de modă, altfel mor muştele adormite de vinul perimat de struguri.

Nici balaurii nu mai cred în săbii, ştiu şi ei că se găsesc armuri „made in china” la orice tarabă din ţară. Pentru că prinţul întârzie din cauza cailor putere, iar fâneaţa ce trebuie administrată nu mai corespunde standardelor europene, îmi permit să mai dau o pagină de carte. Partea interesantă intervine atunci când nu se mai continuă cu nimic.

Preludiul scade ..... aşadar, trebuie să improvizez? Cum terminăm povestea?