marți, 21 mai 2013

Particularităţi



Explicând de ce oamenii par a se uni într-un singur caracter, am ajuns să privesc definiţia particularităţii. Se spune că, particularitatea ar trebui să fie o notă distinctivă prin care o fiinţă sau un lucru se deosebeşte de altele.
Prejudecăţile ombilicale ne trasează destinul. Deşi ne-am născut oameni, alegem să murim chinuiţi de talente nemoştenite. Ne asemănăm în chip şi trup, dar mai ales in suflet. Aduc mereu în discuţie acestă parte a sufletului, poate sunt eu prea sensibilă, dar suntem satisfăcuţi de răutate.
Înnobilez divinitatea care a mai rămas în noi şi cer cuvântului să nu astupe gura. Particularizaţi-vă prejudecăţile şi daţi lumină Universului. Fiţi curaţi cu oamenii ce vă sunt alături şi mulţiumiţi cerului că existaţi.

8 comentarii:

  1. Ia ghici cine... :)24 mai 2013 la 00:08

    ...pai suntem oameni...suntem om, asa ca particularitatile de care tu aduci vorba, nu fac altceva decat sa sublinieze cat ne asemanam...mai ales in rautati, limitari, frici, neasumari si egoism...particula divina ce rareori straluceste in noi ne da puterea sa nevedem aceste minusuri, care mai puternice acopera cu degetul luminita care a licarit pt cateva momente... e greu sa lasam flacaruia sa palpaie ca sa ne putem vedea asa cum suntem si sa incercam sa corectam... e mai usor sa bajbaim si sa ne credem superiori...aruncam pe noi mantia si credem ca suntem incoronati....punem pe noi carpe si credem ca sclipim....ne amagim ca suntem pe treapta cea mai de sus...cand de fapt de la noi incepe lantul evolutiei...noi suntem prima treapta...hilar si dureros....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si daca stim toate acestea, daca le traim, cum le inreptam? Ce ramane de facut?

      Ștergere
  2. Particula divina are tendinta sa straluceasca mereu in om..e prima care se manifesta atunci cand trecutul omului n-are nimic trist, nimic care sa-i umbreasca existenta, nimic care sa-l faca sa-si urasca sau chiar sa-si ucida semenul din invidie, egoism, lenevie, neputinta si alte cele. iar atunci cand acestea exista, cand trecutul-l transforma chiar si pe cel mai generos dintre oameni, chiar daca ultima, tot particula divina invinge de cele mai multe ori...

    ce ramane de facut?..ce altceva ,draga amuleta, decat asumanduni-le si nemaifugind.invingem sau suntem invinsi, la urma urmei "viata e duelul lui D-zeu cu diavolul, iar campul de batalie suntem noi, oamenii"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) admir explicatia, nu obosesc stand si privind-o.. imi gasesc greu cuvintele. As putea ghici cine se afla in spatele acestor cuvinte, anonimule, dar nu asta e scopul. Scopul e particula divina care TREBUIE sa se renasca in fiecare zi :) Multumesc

      Ștergere
    2. Ai dreptate: particula sau scanteia divina va exista mereu in om. cred ca..nu ea trebuie sa se renasca ci omul sa o lase sa invinga...."Cred în scânteia divină a omului şi în capacitatea lui de a înfrânge răul din lume, cred în frumuseţea, bunătatea şi adevărul său, în putinţa lui de a se depăşi până la jertfă şi sfinţenie, cred în libertatea, în forţa creatoare, în iubirea, lacrima şi bucuriile lui...
      of,of,draga amuleta..."eu am ras, n-am zis nimica"

      Ștergere
    3. Si rasul are un cuvant, chiar daca este mut uneori :)

      Ștergere
  3. Se spune "un cer pentru toti"-deci avem un numitor comun, o constanta prezenta in orice am incerca sa definim ca particularitate. Rautatea e o masca pentru ca alegi daca o porti sau nu, pacat ca nu e un zid, sa fi putut sa il spargem.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suntem din ce in ce mai putini cei ce ne alegem numitorul comun :)

      Ștergere