miercuri, 7 septembrie 2011

Rămas bun în drum spre Constantinopol.


Mă pierd în necunşotinţa propriilor creaţii. Afară nu mai este vară şi eu cuget cerului să rupă norii peste mine. Nu mai am mult de trăit, dar pentru fiecare zi rămasă, mai bifez un zâmbet în condica lui Dumnezeu.

Am un ceas pe care îl port la mâna stângă. Este automatizat si foarte fin. Are elemente care îl disting faţă de celălate ceasuri, dar poartă acelaşi nume. Ei, cam aşa se prezintă situaşia şi în viaţa ce o avem. Ne naştem pentru a muri în singurătate, pentru că omul este o fiinţă singură, indiferent de câte cunoştinte materiale sau umane acumulăm de-a lungul vieţii, murim în aceleaşi aşternuturi albe ca cele în care ne-am născut.

Aş putea creşte morţi în pătura societăţii, dar o fac altţii mai bine ca mine. Nu mai naşte nimeni poveşti cu speranţe, dar cumpărăm saci pentru a ne înveli putrezicunile.

Nu mă abat de la subiect. Folosesc aproape mereu aceleaşi fraze în scrierile mele, dar exprimate altfel şi cu adăugiri noi de metafore. Unii le-ar numi frustrari. Ştiu, le-am numit şi eu cândva aşa, dar acum cedez în faţa lumii. Sunt curată şi pot să plec senină.

Rămas bun in drum spre Constantinopol. Rămân în legenda unui imperiu pierdut de oameni.

Am acelaşi nume, om, dar mă disting prin moarte.

13 comentarii:

  1. Atât de frumos te-ai exprimat! Chiar vroiam să subliniez faptul că-mi place la nebunie să te citesc pentru că, spre deosebire de alte persoane pe care le citesc, tu te distingi prin eleganța modului de a scris și prin faptul că alegi cuvintele potrivite pentru a te exprima. Cât despre subiectul postului, îmi pare rău să văd cum specia noastră, care se mândrește cu cât este de superioară, poate fi atât de simplă și lipsită de acel ceva care i-ar face să strălucească. Toate cele bune îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. A night story...imbratisari dragi si multumesc pentru oprire :)

    RăspundețiȘtergere
  3. ar fi bine de-am muri in asternuturi albe ... caci asta ar insemna sa plecam senini , in somn
    iar sperantele ... cred ca-s in acele asternuturi , si ele ...

    RăspundețiȘtergere
  4. a trecut ceva timp de cand nu am mai citit..
    dar mereu.. o deosebita placere.
    ;x

    RăspundețiȘtergere
  5. schtiel,
    se prea poate, dar murim in acele asternuturi fara sentmente. pastram doar culaorea

    29 decembrie,
    am lipsit un timp, dar m-am intors. si cum spunea irina, "Poti doar sa muncesti la harta ta care sa te duca spre tzarmul unde vrei sa fi" imbratisari dragi, draga mea.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred ca te-am gasit.In sfarsit, un om care scrijeleste pagina de blog cu sufletul.
    Un om care scrie "pe gustul" inimii mele... Ma bucur atat de mult ca ai venit.
    Nu ramas bun, ci bine te-am intalnit, cu bucurie!
    Si uite, nu nu trebuie sa mori singura...Intinde o mana si ti se va da.
    O imbratisare aurie ca luna lui septembre.

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu as vrea sa mor in munti. Departe de oameni..Esti asa boema si trista..in acelasi timp..Ai grija de tine copilule!

    RăspundețiȘtergere
  8. Frumos articolul tau, ca de altfel tot ce gasesc pe blogul tau! imbratisari satmarene cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  9. condica lui Dumnezeu e acolo tocmai pentru ca desi ne nastem si murim singuri, cum ai spus si tu, totusi existenta noastra nu este in van. cum a spus si Lamaitza, ai o eleganta aparte. spui lucruri care impresioneaza puternic, fara sa fii vulgara, socanta sau sumbra. ceea ce este nemaipomenit.
    servus si numa bine

    RăspundețiȘtergere
  10. Jimmi,

    Doamne ajuta! Te imbratisez cu mult drag! Nu combat :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Tasha,

    Am fost la negresti luna trecuta. Imi pare rau ca nu am reusit sa ne intalnim. Te pup cum mult drag.

    RăspundețiȘtergere