luni, 21 martie 2011

Zece întrebări pentru destin, cu Ionuţ Ungureanu.



Aşa cum promiteam, vorbim astăzi cu Ionuţ Ungureanu, solistul trupei „Provincialii”, despre un loc pe scaunul destinului. Ce loc ocupa el? Vom vedea.

A.J : Iţi mulţumesc pentru că ai acceptat să vorbeşti despre tine, aici. Acesta nu este tocmai un interviu obişnuit. De ce spun asta? Pentru că am ales ca întrebarile pe care ţi le voi adresa astăzi, să vină de la oamenii care te iubesc şi care văd artistul dincolo de imaginea scenei.

Aşadar, urmează „Zece întrebări pentru destin”


A.J : Dacă interviul se găseşte sub titlul Zece întrebări pentru destin”, te voi întreba, evident, dacă tu crezi în destin?

Ionuţ Ungureanu: Cred în destin atât timp cât conduita morală, sufletească, nu lipsesc! Fiecare are destinul lui, însă depinde tare mult de cum vrei tu sa fie, de asta spun că e musai să existe valori!


A.J : Cum este să îmbraci haina „Ionuţ Ungureanu” ?

Ionuţ Ungureanu: Încă e uşor, uneori se exagerează pentru că, din păcate, toţi vor extraordinarul din orice sau oricând şi, din păcate, valoarea este dată la spate în favoarea prostiei, prostului gust, etc!


A.J : Ai avut vreodată senzaţia că ai ajuns la apogeul carierei tale? Că de la acest punct nu mai există culoar pentru realizări?

Ionuţ Ungureanu: Nu, încă descopăr proiecte pe care, uşor, uşor le realizez iar odată realizate, deschid alte proiecte.


A.J : Cum arată fericirea lui Ionuţ Ungureanu? Este el mulţumit de ceea ce i-a oferit viaţa?

Ionuţ Ungureanu: Fericirea ar trebui să vină din lucruri mărunte şi cred că o caut încă, mă uit acasă la fetiţa mea, Sophia ,la mama ei, la tot ceea ce am realizat muzical şi cred că fericirea am găsit-o, e aici!


A.J : Care este ultimul compromis pe care l-ai facut?

Ionuţ Ungureanu: Încă mai stau de vorbă cu nebunii sau neavenitii!!


A.J : Dacă cineva ţi-ar oferi o sumă mare de bani pentru a scrie o carte despre ceea ce vrei tu, ai face-o? Ce nume i-ai pune cărţii?

Ionuţ Ungureanu: Nu cred ca aş face aşa ceva!

Prefer să citesc ceva ce-mi place, nu ce se poartă.


A.J : Contează ce cred oamenii despre tine?

Ionuţ Ungureanu: Contează, însă important e să nu faci niciun efort să le placi oamenilor, să fii tu însuţi. Dacă te prefaci, mai devreme sau mai tarziu se va vedea.


A.J : Felicitări pentru titlul de tată. Rămâi la titlu sau aprofundezi starea? După venirea Sophiei pe lume, ai acum viata pe care ti-o doresti?

Ionuţ Ungureanu: E minunat să fii parinte, zi de zi descopăr lucruri noi alaturi de Sophia şi mă străduiesc să fiu cu ea cât mai mult.


A.J : Cum ţi-ai caracteriza viaţa, daca ar trebui să o descrii dupa pantofi? Cum arată ea încalţată, raportat la fericire si la gradele din inima ta.

Ionuţ Ungureanu: Viaţa mea e ca o ciocată din piele fină, ştiu că sună ciudat, însă de multe ori nu pot fi un pantof elegant, trebuie să mă lupt cu nebunii, cei pomeniţi mai sus şi de asta sunt o ciocata, dar una fină.


A.J : Şi ca ultimă întrebare. Acum, că destinul ţi-a răspuns de multe ori şi în multe moduri, ce l-ai întreba tu pe el?

Ionuţ Ungureanu: Cât timp mai e până când voi cânta cu Stevie Wonder?



A.J : În urmă cu câteva zile anunţam că voi avea acestă discuţie cu tine şi am rugat fanii tăi şi oamenii care te apreciază, să ne trimita întrebările, curiozitatile pe care le au, pe adresa mea de mail. Din cele care au venit, am incercat să sintetizez şi să adun totul în doar trei întrebari.


Ce simte un „provincial”, de unde vă luaţi inspiraţia pentru a compune?

Ionuţ Ungureanu: Un provincial e posibil să simtă mai multe lucruri decat simt alţii, trecând peste ironie, dacă este -- a fi provincial presupune mult mai multe lucruri decât ai fi tentat să observi la prima vedere, dar este altă discuţie asta, alta data detaliem!
Insiraţia vine din lucruri pe care le traim zi de zi , din vise, idealuri…


Ce ne poţi spune despre noile proiecte ale Provincialilor? Ştiu că aţi muncit foarte mult şi pregătiţi un nou album. Care este numele albumului, când va apărea şi ce cuprinde?

Ionuţ Ungureanu: Mâine luăm masterul din studio şi, este adevărat, muncim de aproape doi ani la albumul ăsta care încă nu are titlu, dar va apărea în luna aprilie şi va conţine muzică de cea mai bună calitate, imprimată într-o altă manieră decât se poartă acum pentru că au lucrat mai bine de 100 de muzicieni la realizarea materialului şi cred ca va fi cel mai bun material de până acum al Provincialilor.


Ce le transmiţi cititorilor acestui blog?

Ionuţ Ungureanu : Le transmit toate gândurile mele frumoase şi să asculte discul cel nou, e o parte din viaţa şi sufletul nostru!



9 comentarii:

  1. Va multumesc din suflet Amuleta Japoneza! Prin dvs. Ionut Ungureanu mi-a raspuns life la intrebarea mea si ii multumesc tare mult. Astazi sunt fericit. O zi minunata va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Atata lume in jur si cat de putini oameni. Cati oameni vezi tu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Cosmin, dragul meu,

    Vad oameni frumosi. E multa lume, adevarat, dar pot sa le dau sansa fiecaruia sa se vada frumos. Incerc. Nu stiu cat reusesc. Sunt multi oameni frumosi, dar nu se vad din cauza tesaturilor de matase ce le poarta in loc de palarii.
    Vad curaj si perseverenta, incercare si dorinte...toate curmate de noi.
    Te vad pe tine si astept sa imi scrii.
    Te imbratisez cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumos a raspuns la intrebari...a fost o placere sa citesc interviul!:)

    RăspundețiȘtergere
  5. As putea sa folosesc una dintre intrebarile tale la emisiunea mea de divertisment de la radio?Imi dai voie?
    "Cum ţi-ai caracteriza viaţa, daca ar trebui să o descrii dupa pantofi? Cum arată ea încalţată, raportat la fericire si la gradele din inima ta."
    Imi place cum suna!
    Sunt curioasa ce raspunsurei mi-ar da ascultatorii :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Tasha,darga mea,
    Cu drag o poti folosi. Te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
  7. Amuleta draga,

    Mi-a facut o placere deosebita sa citesc despre Ionut.
    Tin minte atat de bine cand l-am cunoscut,eram la un festival de muzica in Deva si toti au ramas cu gura cascata cand a inceput sa cante.In anul acela a castigat toate festivalurile de muzica din tara,cu piesa lui Aurelian Andreescu-Oameni si ultima oara cand l-am vazut live a fost la Festivalul Aurelian Andreescu,teatrul Constantin Tanase,Bucuresti.
    Dupa acest succes,l-am vazut la tv castigand trofeul de la Mamaia :)
    II pastrez o amintire frumoasa,pentru ca este un OM minunat precum canta pe vremea aceea.
    Iti multumesc tare mult,o placere sa citesc despre el.
    Le doresc mult succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  8. Sabina, Draga mea,

    Ionut, inca mai detine acea vosce minunata. Provincialii, pregatesc lansarea noului album la care au lucrat mai bine de un an de zile. Ma bucur are mult ca ti-a placut interviul.
    Am tinut neaparat sa aduc o altfel de infatisare, aici, pe blog, a artistului si nu cea cu care suntem obisnuiti.
    Este adevarat, atat Ionut, cat si toti "provincialii" sunt oameni extraordinari.
    Succes lor si te imbratisez cu drag pe tine!

    RăspundețiȘtergere