Inimă de manechin

Mi-am uitat privirea intr-o vitrină în acestă seară. Observ un manechin pe post de înger. Murdar de sentimente, cu o cutie de carton pe post de scaun, cu un zâmbet trist şi cu o privire pierdută. I-am zâmbit şi am plecat mai departe, dar acea imagine îmi urmărea fiecare mişcare pe care o făceam. Mi-am oprit gândurile şi paşii pe o altă stradă. Cutia era murdară de praf de stele.

M-am întors acasă şi mi-am aruncat trupul pe patul imens din camera mea. Mi-am închis ochii şi singurul lucru pe care mi-l doream era sa mă pierd in visare.

E dimineaţă.

Uneori zâmbetul cu lacrimi este minunăţia acestor dimineţi singure şi magia lui stă în clinchetul notelor ce reies din el. Nu ştiu din ce tristeţi adânci provin lacrimile mele, dar mi-am promis că le voi şterge.

Mi-am luat poşeta din cuier, eşarfa galbenă şi am pornit spre a întreba tristeţea de ce doare. Am întâlnit manechinul în fiecare vitrină din drumul meu. Ciudat! Parcă mă aştepta.

M-am oprit în locul în care îl vazsem prima data şi l-am privit. S-a aplecat şi mi-a sărutat fruntea în şoaptă :

- Vezi tu? Îngerii sunt precum diamante. Se găsesc. Nu se fabrică!

Am înţeles. Eu îi ucid pe cei care trebuie să trăiască.

Foto : www.1x.com

Barbara Streisand&Bryan Adams - I finally found someone

Asculta mai multe audio diverse