Contractul meu de furnizare

Zâmbesc pentru mine în fiecare zi, fără motiv. Nu mă plâng atunci când bărbaţii ce-mi dau târcoale, mă ademenesc şi apoi mă calcă cu roţile unui trabant trecut de vreme. Mă las în bătaia sentimentelor fără să le stăpânesc pentru că iubesc iubirea. Sunt condamnată ca o bucată de lut arsă, ce plange cand e modelata de orice trecator.

Să închid ochii şi să mă gandesc la el, îmi spun. Ce frumos îţi este chipul, bărbat amorţit de sute de kilometri. Plasticul vaporului în care şezi adesea, nu mă ajută să trec prin tine. Ne desparte ceasul ce ticăie în bucătăria proprietarului şi eu nu am încetat să te ador. La mine e frig, la tine e cald.

Aş putea citi o carte dar nu mă roagă nimeni să o fac şi atunci o părasesc lângă noptieră, fără să vreau mai mult. Mereu mi-am părăsit gândurile aici, pe scaunul de lângă pat, pe care l-am transformat în noptieră din lipsa uneia adevarate. Poate aşa se întâmplă şi cu tine. Te transform. Te-am aşezat lângă mine fără să ştiu dacă vrei să rămâi, dar te păstrez loială. Voi încheia un contract de furnizare cu timpul. Primesc priviri obscene de la oameni atunci când nu mă întorc acasă şi bântui agenţiile de voiaj în speranţa că te găsesc. Până şi metroul mi se pare aglomerat de tine...

Zâmbesc fericită în colţul meu. Nu există sinonim pentru timp şi notarul pleacă fără să pună semnatura şi ştamplila pe contractul meu de furnizare.

Foto : Matei Buta http://mateibuta.wordpress.com/

Material scris in luna decembrie 2009

Inimă de manechin

Mi-am uitat privirea intr-o vitrină în acestă seară. Observ un manechin pe post de înger. Murdar de sentimente, cu o cutie de carton pe post de scaun, cu un zâmbet trist şi cu o privire pierdută. I-am zâmbit şi am plecat mai departe, dar acea imagine îmi urmărea fiecare mişcare pe care o făceam. Mi-am oprit gândurile şi paşii pe o altă stradă. Cutia era murdară de praf de stele.

M-am întors acasă şi mi-am aruncat trupul pe patul imens din camera mea. Mi-am închis ochii şi singurul lucru pe care mi-l doream era sa mă pierd in visare.

E dimineaţă.

Uneori zâmbetul cu lacrimi este minunăţia acestor dimineţi singure şi magia lui stă în clinchetul notelor ce reies din el. Nu ştiu din ce tristeţi adânci provin lacrimile mele, dar mi-am promis că le voi şterge.

Mi-am luat poşeta din cuier, eşarfa galbenă şi am pornit spre a întreba tristeţea de ce doare. Am întâlnit manechinul în fiecare vitrină din drumul meu. Ciudat! Parcă mă aştepta.

M-am oprit în locul în care îl vazsem prima data şi l-am privit. S-a aplecat şi mi-a sărutat fruntea în şoaptă :

- Vezi tu? Îngerii sunt precum diamante. Se găsesc. Nu se fabrică!

Am înţeles. Eu îi ucid pe cei care trebuie să trăiască.

Foto : www.1x.com

Barbara Streisand&Bryan Adams - I finally found someone

Asculta mai multe audio diverse

Barbaţii care cer nota de plată

Mi s-a părut un lucru notabil atunci când am auzit acestă frază. Bineînţeles, bărbatul cere întodeauna nota de plată atunci când la masă există şi o femeie. Dacă în locul acelei femei ar exista un alt bărbat, lucrurile ar sta evident, altfel. Niciunul din ei nu va fi interesat să demonstreze celuilalt că poate plăti. Trecând peste toate acestea, dar şi peste codul de bune maniere, căci de aici porneşte filozofia mijlocită dintre furculiţă şi cuţit, mă opresc asupra bărbatului care, astăzi, înhaţă apelativul de " l'honnete homme ". Această tipologie nu recunoaşte nimic din conţinutul unei note de plată. Observă totalul şi cumpără impresia femeii de dincolo de masă, cu banii altor femei.

Ciudat este faptul că această conştiinţă obscură de bărbat fără cifre se ascunde sub faţa de masă atunci când chelnerul toarnă vinul în pahar. Nu are vibrator în coloană pentru a-şi însuşi mersul până la toaletă, dar ştie să mănânce scoici şi humus.

Aşadar, bărbaţii frustraţi de propriile reacţii neartistice, aceia care îşi leagă şireturile de gâtul mizerabil al cocotelor, sau aceia care tânjesc după relaţiile extramaritale prin prisma gleznelor luxate, vor cere întodeauna nota de plată, dar greşit.

Pielea, în care este împăturit bonul cu numele de notă de plată, este de femeie. Astăzi, s-ar putea să plăteşti cu propria iubită.

Find more artists like Potifera Project at Myspace Music

Foto : 1X.com

In Ginocchio Da Te

Mi-am adus aminte de un film apărut în anul 1964. Eram foarte mititică, dar asta nu m-a împiedicat să uit filmul părinţilor mei. Numele lui este „In Ginocchio Da Te”.

Binenţeles că l-am revăzut în timpul meu şi nu în cel al părinţilor. Nu în timpul în care erau cozi la cinematografe şi doamnele îşî umpleau batistele de speranţe. O frumoasă poveste de dragoste trăită de acea generaţie, dar nu numai.

Vă las să vizualizaţi câteva momente din el şi să ascultaţi melodia care mi-a prins sufletul de copil.

Puterea de a face

Cred în puterea de a face bine. Pentru asta cred că putem sa îl ajutăm pe Cosmin. Povestea lui aici

Stefania-Denisa Patrut - Alb-Negru

În negura luminii-nãbusite

De frigul blând al razelor topite
Cobor usor spre vârful de plãcere
Urcând abisul candid de durere.
Enigma vietii astfel întelese
Desface firul viselor si-l tese,
Mã întregeste ca sã mã împartã,
Deschide usa si închide-o poartã…

Un lucru interzis mã ispiteste
Si calmul mãrii-acum mã-nebuneste.
As vrea sã strig si rãmân în tãcere
Ca un minut pe geana unei ere.

Foto : www.1x.com

Eu sunt Echidna!

Vreau să mă sting departe de mal, în întunecata negură a fagului de miere. Să îmi fac un coşciug din părul foştilor iubiţi şi pielea să-mi fie cusută cu borangic. M-aş ascunde de sumbrele imagini ale fetiţelor ce îmi aruncă flori. Nu mai vreau să cunosc oameni. Nu mai vreau să fumez din buzunarele cunoscătorilor de carte.

Prin faţa geamului meu, picioarele despletiţilor trec, mirându-se de draperia de dantelă ce naşte molii. Nu le voi ucide.

În metroul ce mă transportă spre groapă, pentru că nu mi-au ajuns niciodată banii de un transport considerat de prim rang, un muncitor de subsol mănâncă seminţe în spatele meu. Aud doar scrâşnitul seminţelor, din ce în ce mai puternic. Sunt cărată pe braţele a patru bărbaţi fără capete, măsurată de Lachesis şi ţesută de Clothos. Îmi vine rândul în faţa lui Atropos. Fără să îmi fie frică de harpii, întind foarfeca neînduplecată către ursitoarea cea mare. Fibra textilă ţesută atâţia ani pe spatele meu se pierde în lama foarfecii.

Am ajuns în faţa Cerberului, dar nu mi-e frica pentru ca eu sunt Echidna!

Foto : www.1x.com