Zâmbet de zaţ!

Lasă-mă să mă refugiez în tine atunci când marea spulberă cuvântul. Tăcerea valurilor de iulie mă îneacă în mirosul algelor târâte la mal de delfini. Vântul culege scoicile…iar eu culeg plânsul din ciocul pescarurşilor trădaţi de soare.

Nu sunt acolo unde vrei tu. Sunt departe, într-o barcă uitată de lume şi îmi chem peştii să ţina vâsla şi uite-mă.... cerul îmi vrea corpul. Mă las devorată de gândul tău şi aştept ţipătul unei scoicii lovite de prima piatră.

Sunt fericită. Fară motiv. Sunt zugrăvită de suflete. Îmi dau curaj să strig fericirea pe numele ei de fată. Râsul meu se aude în miile de valuri plânse de bărcile pescarilor.

Am rămas în fotografia dimineţii cu tine. Am plecat să cumpăr o pâine şi am rămas la băcănie într-un tablou furat. Aleg un măr din lada cu pere să-l împart cu tine după ce ne bem licoarea.

Miroase a iarnă vara asta. Poate pentru că nu m-am născut din păsări. Marea mea este îngheaţată. Să fie oare de la tine, pescăruş nebun? Să fie oare de la mine? O himeră crescută în bărci…

Râsul meu se aude în ibricul cu apă clocotită unde fierbe cafeaua. Pielea îmi miroase a alge şi eu mă transform în nisip.

Mi-a rămas zâmbetul în ceaşca ta de cafea. Soarbe-l!