joi, 21 ianuarie 2010

Palatul de cleştar, şlefuit cu şmirglu…

În fiecare dimineata mă trezesc fără sunetul ceasului din zilele de alta data. E ciudat sa îmi deschid ochii cu un alt zgomot decat cel cu care eram obişnuită. Mă întreb daca această obisnuinţă îmi face bine… timpul nu mai este acelaşi, s-a pierdut şi el, in spaţiul din camera palatului de cleştar.

Peste acestă femeie se lasă o ploaie din praful de stele, amorţită de timpul zilelor şi culeasă de devoratorii de carne proaspătă. Nu ştiu cum umbra stelelor de piatra îmi opresc drumul spre tărâmul liniştit, nu ştiu dacă oamenii ce pretind că îmi sunt aproape, au mâini ori au săgeti în locul lor. Mi se vorbeşte des de faptul că este necesar să îmi recuperez sufletul din locurile în care l-am pierdut. Să mă întorc în mine şi să accept durerea, să identific problema şi să o inteleg. E ca un puzzle, doar ca eu nu m-am priceput niciodată la asta. Mereu puneam alte piese în locul celor care lipseau. Cum să călătoresc când nu am nicio idee de ce sunt, din ce sunt şi dacă sunt. Nu mi-e frica de timpul în care imi trag trupul dupa mine, nu mi-e frică de voi, cei care mi-aţi intrat în inimă. Mi-e frică de mine şi de ce aş putea descoperi atunci cand voi recupera tot. E o teama de femeia care ar ucide un trup pentru un suflet, mi-e frică să văd imagini ce le-am renegat, mi-e frică sa nu ma întorc altfel decât sunt acum.

Femeia de azi, se imprimă în „respiraţia” timpului. Un moment ce îl pierd cu fiecare sunet al dimineţii. L-am şlefuit după fiecare sentiment investit.

A trecut „respiraţiatimpului peste palatul de cleştar bine şlefuit cu şmirglu…si doare!

5 comentarii:

  1. nici un om nu a castigat vreo lupta cu el insusi...
    ce-ti pasa ce ti se spune?
    daca te intrebi insa toate acestea...inseamna ca undeva e inca durere...sau regret.
    iubeste-te si doar tu te vei invata drumul spre tine. de fapt nu tu ci Sufletul Tau, de fapt nu spre tine ci spre Esenta Divina din tine...

    shamanul_alb

    freud spunea ca orci conflict interior nevindecat se transforma in destin...

    RăspundețiȘtergere
  2. Minunat ai descris situatia... L-as intreba eu pe Freud cate destine poate avea un singur suflet intr-o viata? pentru ca sunt sigura ca avem mai multe conflicte interioare...cel putin eu...:D...sunt pisica?

    RăspundețiȘtergere
  3. Am invatat, astazi, sa nu fug de frica din mine. Abia acum am inteles, mai mult decat oricand, ca am ceva frumos, un cristal de sentimente ce ma diferentiaza de realul obisnuit. Faptul ca exista durere si suferinta, uneori, ma ajuta sa creez. Daca destinul meu este un chip cioplit dintr-o stanca…nu am decat sa ma bucur de asta, samanule alb.
    Denisa, buna intrebarea ta, stept si eu raspunsul la ea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumos articolul,lupta cu tine insati e cea mai grea,stiu cum este!
    Dra daca gasesti calea spre impacare e minunat!
    Eu asta fac incerc sa ma impac cu mine insami..

    RăspundețiȘtergere
  5. Iti multumesc, Tasha. Este adevarat ce spui, cea mai grea lupta e aceea purtata cu tine, aceea dintre minte si suflet. O sa reusim. Te imbratisez, draga mea. P.S : Negresti Oas, Tasha?

    RăspundețiȘtergere