miercuri, 18 noiembrie 2009

O fotografie! Un minut, ce nu se opreste niciodata in timpul ei

Am ales sa vorbesc astazi, despre arcul multicolor ce se aduna in stropii norilor de toamna. Aceasta este, EA… isi cuprinde tristetea in brate atunci cand mana ii este libera, insa, nu uita niciodata cat de frumoasa este atunci cand plange.

Privesc tablouri aproape perfecte si ma intreb, unde e fotograful atunci cand surpinde imagini perfecte? Culoarea pielii nu o vede nimeni in afara de ea, isi ascunde aripile intr-un sac, undeva, in podul casei. Ii este frica sa culaga flori dintr-un camp deschis, insa are suficient curaj de a hrani pasarile atunci cand sunt infometate. Este o femeie puternica ce isi cunoaste slabiciunile, isi aude pasii fara a lasa urme si se invinuieste atunci cand strigatul ei nu are culoare. E un miracol pentru cine liciteaza suflete. E greu sa o imbraci in alte haine decat cele pe care le poarta, nu se opreste niciodata in fata unui copac plin de fructe doar pentru ca sunt frumoase si nu dorme niciodata cu ochii deschisi. O vei recunoaste atunci cand va trece pe langa tine, ii vei simti frumusetea prin parfumul parului proaspat conturat si nu vei gresi niciodata daca o vei iubi.

Esti un sentiment complex, draga mea. Cei ce vor sa-ti cumpere trairea, iubeste-i. Nu vor avea niciodata curajul sa te priveasca, si daca o vor face, vor folosi doar lumina blitului.

Fotografie : Catalin Chitucea ; Model : Ea

4 comentarii:

  1. Am asteptat momentul sa iti pot spune ce simt...n-as fi putut face altfel...era mult prea simplu pentru noi...
    Iti multumesc pentru ca, de-a lungul timpului, ai avut rabdarea de a-mi intelege trairile...desi, in acelasi timp, te luptai cu ale tale...iti multumesc pentru ca ai stiut sa-mi deschizi sufletul, fara sa fiu nevoita vreodata sa explic ce pot oferi...iti multumesc pentru ca impreuna cu tine am invatat ca "a plange" poate fi atat de simplu...iti multumesc pentru ca nu ti-ai ascuns sufletul de mine, desi poate ai avut temeri uneori...iti multumesc pentru taria pe care o emani si pentru credibilitatea pe care mi-o oferi...iti multumesc pentru ca nu ti-a fost niciodata teama sa-mi dai aripi si ai fost singura din lumea asta care a stiut sa ma citeasca printre randuri...crezi ca pentru toate astea si multe altele as putea sa nu-ti multumesc?
    Te iubesc, draga mea,si ma bucur ca am invatat sa nu ne fie rusine sa ne exprimam trairile...e un lucru deosebit, iar pentru asta nu trebuie sa fim modeste...te imbratisez si iti vad deja chipul...citind aceste randuri...si iti multumesc pentru ca imi vei simti obrajii umezi apropiati de ai tai intr-o imbratisare sincera si profunda...
    P.S. Daca ar fi sa te rasplatesc vreodata pentru ca existi in viata mea, as face-o cu o multime de lacrimi de fericire...pentru ca te am...multumesc pentru ca sunt in gandurile tale si pentru ca ai vrut sa le exprimi...

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt la birou, de data aceasta la etajul opt. Imi citesc corespondenta si plang. Iti simt imbratisarea si puterea. Cea care ar trebui sa multumeasca, as fi eu, draga mea. Stii de ce? Pentru ca fara tine nu as fi invatat sa ma inteleg, nu as fi invatat sa diferentiez eticheta de produs(discutiile ce le aveam pe coridorul caminului de facultate), nu as fi fost aici, si cate altele. Fara tine, fotografia ar fi fost goala! Iti multumesc pentru incredere si pentru ca imi esti aproape. Restul vei regasi in carte.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu ma regasesc in ambele commenturi! Adica as si zice lucrurile astea cuiva, dar le-as si asculta pentru mine!(ambele variante:D ) asadar...va multumesc pentru ca m-ati ajutat sa-mi amintesc...:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Dodo... esti un minut in fiecare fotografie a vietii!

    RăspundețiȘtergere