E o suprafața plană între noi
doi. Soarele mângâie doar o parte a corpului, cealaltă rămâne mereu rece. Străzile până
la tine sunt ale mele, restul aparțin hărții. Iată cum îmi plâng dorința de a
mă apropia de tine. Tu știai ca ziua are 24 de ore? Eu nu știam. Pentru mine
ziua își sufleca mânicile fără ajutorul timpului, era bine.
Mi se pare că trăiesc
într-un lagăr de concentrare ce spulberă trăirea prin gânduri roase de inconstanța
unor oase gazate.
Mă predau în fața munților
de dor.
Mă întind pentru următoarea
lavină.
draga mea,este atata traire in ce ai scris...apoi...stii ca un artist traieste maxim,simte,creeaza...dar si plateste un pret-suferinta-pentru ca totul e maxim,pentru ca interiorul tau e atat de zburat .
RăspundețiȘtergereMultumesc, draga mea, Nakudo :)
RăspundețiȘtergereZambim cald pentru ca putem fi mai mult de doi, povestea e scrisa pentru toti, nu doar pentru doi, unul sau niciunul :)
Astept sugestii de povesti.
Multumesc pentru poposire, te astept sa abordam impreuna si alte subiecte :)
Personal...mi-ar placea mult sa impartasesti cu noi toti povesti metaforice sau reale din tot ce esti atat de frumos interior.Si cum toata aceasta frumusete ,,s-a zidit"intr-o creatie daruita cald tuturor...Tot respectul meu
RăspundețiȘtergereDin pacate, impartasesc din ce in ce mai greu povesti, dar promit ca ma voi stradui sa fiu mai prezenta. Multumtesc. M-ai pus pe munca :)
RăspundețiȘtergereDupa cum ai spus si tu,voi faceti parte din categoria oamenilor care nu se vand,atunci clar ca tot ce ai impartasit cu noi sunt povestiri de calitate.:)
RăspundețiȘtergere