Ficatul meu e bolnav

Prin mirosul alb de tei, ce tinde să devină sur și fără creație, mă scufund în lumea cu povești. Mi-am popus să merg la un doctor homeopat pentru a-mi trata cuvintele. Da, am nevoie de cuvinte și nu de substanțe pentru a mă vindeca. Am nevoie de un ceai de tei din flori proaspete și de un pumn de pulbere de stele, caci până la urma toți suntem un Cer.

Jumătate de drum l-am facut, călcând spre conștiință, departe de cuvintele ce nu se spun, ci se intuiesc, mă aplec spre soneria memoriei tale și te invit să mă privești. Dacă dincolo de fantasmagorismele cuvintelor ce se află sub tratament vei zăbovi să înțelegi de ce ficatul meu este bolnav, să nu întrerupi lumina, să lași soneria să sune.

 Foto: internet

Noi doi

E o suprafața plană între noi doi. Soarele mângâie doar o parte a corpului, cealaltă rămâne mereu rece. Străzile până la tine sunt ale mele, restul aparțin hărții. Iată cum îmi plâng dorința de a mă apropia de tine. Tu știai ca ziua are 24 de ore? Eu nu știam. Pentru mine ziua își sufleca mânicile fără ajutorul timpului, era bine.

Mi se pare că trăiesc într-un lagăr de concentrare ce spulberă trăirea prin gânduri roase de inconstanța unor oase gazate.

Mă predau în fața munților de dor.

Mă întind pentru următoarea lavină.