Mai iți aduci aminte de ochii aceștia goi si rămași acasă? I-ai sărutat înainte să pleci. Cutreier lumile și văile din mine pentru a nu te pierde. Te strig ca un nebun rătacit printre seringile infestate de dor.
Mai iți aduci aminte cine sunt și de ce te iubesc? M-ai sărutat înainte sa pleci. Mi-ai lăsat gustul buzelor tale în palmă. Mi-a rămas fotografia dimineții din patul tău cu acești ochi pierduți în timp pentru viitor. Nici tristețea nu mai plânge. Nici obrajii nu se mai curață.
Să cred în palma mea? Coroana de fotografii a zărilor se ascunde în ochii pătați ce nu-și mai aud chemarea.
Mi-e dor de brațe dar nu ma doare. Am pe noptiera patului sticluța cu nebunie pe care o beau în fiecare dimineață. Dar ce o să fac atunci când se va termina? Nu mai am rețetă și medicul de familie pleacă în vacanță.
Să nu mă găsești când te vei întoarce. Nu voi avea același număr la patul spitalului. Mă vor interna la pavilionul de păsări pentru că voi avea aripi.
Este frumos. Dureros de frumos. Cand citesc randurile tale, imi dau seama ce fiinta frumoasa esti. Si vei ramane mereu aceasta fiinta pentru ca ar fi un pacat sa fii altfel.
RăspundețiȘtergereAnonim,
RăspundețiȘtergereCuvintele sunt prea putine pentru puzderia de emotii si trairi din sufletul meu. Iti multumesc pentru ca ma cunosti. Iti multumesc pentru ca-mi soptesti cuvinte atat de frumoase.
Te imbratisez cu mare drag!
te citesc cu infrigurare, abia astept ca sa mai postezi ceva ca sa ma regasesc in cuvintele tale, cateodata ma intreb daca existi cu adevarat, sau intr-un moment de nebunie si de mare dor scriu toate astea si apoi nu imi mai aduc aminte... o, dar nu, sa nu crezi ca vreau sa iti rapesc, sa iti fur ceva, din meritul de a ne aduce inainte ochilor sentimentele care, de multe ori, ne-au coplesit inimile, nu, poate ca nici nu as reusi sa impletesc cuvintele si sa descriu starile asa de natural si cu asa de multa sensibilitate ca tine, doar ca parca imi desprinzi cu fiecare post un strat de pe inima mea inghetata si il transpui de parca m-ai cunoaste, zugravesti trairile mintii mele mai bine ca mine... si de aici nu pot trage decat doua concluzii ... ori dragostea se manifesta intotdeauna la fel si totusi ase de unic si diferit in functie de fiecare suflet... ori o aripa de-a ta a fost franta intr-o buna zi la fel ca si a mea... si ce e cel mai trist recunosc... este faptul ca sunt inclestata de cuvintele tale si iti caut radndurile atunci cand inima mea zdrobita nu se mai poate ridica din praf, sunt curioasa tu cum ai reusit, cum ai ajuns sa vezi dincolo de nori, de maracini, de noapte. si doar atat - eu cred ca sufletul unei persoane sta in privirea ei, in ochii ei, as vrea asa de mult sa iti cunosc ochii, crezi oare ca m-as regasi in ei?
RăspundețiȘtergereAs vrea sa-ti multumesc dar nu stiu daca nu e prea putin. As vrea sa te imbratisez dar nu stiu daca e suficient.
RăspundețiȘtergereMa bucur ca simti... cuvintele, palmele mele ce iti cuprin obrajii, plansul si rasul meu. Inseamna ca traim. Durerea ni se injecteaza. Nu exista leac pentru ea si totusi exista vindecare.
Cand am scris acest articol mi-am privit ochii intr-o dimineata insorita. I-am spalat de ceea ce insemna "eu".
Stii ce e ciudat? Faptul ca imi era dor de durere. De ce? Pentru ca imi era dor de iubire. Asa stingi si aprinzi fiinta... dorind durerea. Clipele de fericire si iubire nu se consuma fara ea. Si atunci ma intreb : " de ce fugim de durere cand ne face sa fim vii" ?
Am ca nu mai trebuie sa fug de ea si am primit-o cu bratele deschise. Am imbratisat-o si i-am multumit pentru ca altfel nu stiam niciodata ce si cine sunt.
Astazi traiesc pentru ca POT.
Priveste-ti chipul frumos dar fara ochii de acum. Deschide-ti sufletul spre tine.
Eu ma bucur de tine, anonim.
multumesc mult... esti draguta
RăspundețiȘtergereniciodata o imbratisare nu mi-a prins bine, mai mult decat azi
si ai dreptate
simt ca traiesc
am invatat sa iubesc pentru prima data, desi nu sunt o pustoaica
si chiar daca doare, dragostea ma tine in viata si imi da puterea sa sper si sa visez pentru mai inainte
ai dreptate cu toti ar trebui sa traim
sper sa POT si eu
imi place cand imi privesc chipul si gasesc ramasite de zambete, de idei, de clipe de dragoste
toate astea merita chiar si o mare de lacrimi
si un pustiu de suflet zdrobit
pentru o clipa de viata as mai plange inca trei vieti
continuui sa fiu o visatoare
nici nu imi pasa daca se merita, si ce se afla la sfarsit
stiu doar ca viitorul e azi
Suflet anonim,
RăspundețiȘtergerePoti sa intoti in marea zdrobita din ochii tai?