Ficatul meu e bolnav

Prin mirosul alb de tei, ce tinde să devină sur și fără creație, mă scufund în lumea cu povești. Mi-am popus să merg la un doctor homeopat pentru a-mi trata cuvintele. Da, am nevoie de cuvinte și nu de substanțe pentru a mă vindeca. Am nevoie de un ceai de tei din flori proaspete și de un pumn de pulbere de stele, caci până la urma toți suntem un Cer.

Jumătate de drum l-am facut, călcând spre conștiință, departe de cuvintele ce nu se spun, ci se intuiesc, mă aplec spre soneria memoriei tale și te invit să mă privești. Dacă dincolo de fantasmagorismele cuvintelor ce se află sub tratament vei zăbovi să înțelegi de ce ficatul meu este bolnav, să nu întrerupi lumina, să lași soneria să sune.

 Foto: internet

Noi doi

E o suprafața plană între noi doi. Soarele mângâie doar o parte a corpului, cealaltă rămâne mereu rece. Străzile până la tine sunt ale mele, restul aparțin hărții. Iată cum îmi plâng dorința de a mă apropia de tine. Tu știai ca ziua are 24 de ore? Eu nu știam. Pentru mine ziua își sufleca mânicile fără ajutorul timpului, era bine.

Mi se pare că trăiesc într-un lagăr de concentrare ce spulberă trăirea prin gânduri roase de inconstanța unor oase gazate.

Mă predau în fața munților de dor.

Mă întind pentru următoarea lavină.

Introducere

Succint și neîntrebat mă abordezi ca și cum ai avea vreun drept asupra mea. Nimicul pe care îl controlez din stomac nu mai lasă stări efuzive. Refuz să mă mai nasc încă o data sub forma umană și asta se datorează răstimpului scurs din cânepa fumului zburat de pasarile migratoare. Nopțile albe ale primei iubiri fuzionează cu maturitatea si eu mă compun pe capitole.

Nu știu cui aparține panica din sânul rândunicii, dar colorează vâna neputinței migratoare si cade în diapauză, iar eu zac în hamacul iernii așteptând curajul de a fi nedreaptă cu formele buzelor tale. Toracicul se umflă și trupul meu rânced de dorință, râvnește la tine. Mă svârcolesc să îmi recapăt respirul nobleț după atâta insomnie. Sorb ultima oră înaintea dimineții și să mă impac cu fatumul himerei. 

"E omul orchestră"

Am răsfoit astăzi devreme, un interviu dintr-o serie de astfel de interviuri, despre un om pe care eu îl întâlnesc aproape în fiecare zi și despre care cuvintele se rostesc doar la superlativ. Nu spun asta pentru că am un interes ascuns, așa cum probabil, ar spune unii, și apropos de asta o să va povestesc într-o zi și întamplarea legată de trezitul ăsta de dimineata și deranjul pe care îl produc artistelor, dar astăzi ne delectam cu lucruri ce ne aduc tresăriri, însemnătate și puritate în noi.

Pe mine m-au cutremurat doua lacrimi, undeva pe la 6.00 dimineața, atunci când am îndraznit să culeg informații despre ”omul orchestră”.

Vă las să recitiți sau să citiți un material cules din jurnalul.ro.

"E omul orchestră"

29 Oct 2007-jurnalul.ro

”Dacă Victor Rebengiuc spune despre Marius Mihalache faptul că este o revelaţie de om, cu un talent ieşit din comun, trebuie să-l credem.

Referinţe venite din partea unui actor de talia lui Rebengiuc sunt intotdeauna valabile şi credibile. Cine ajunge să-l cunoască pe artistul Marius Mihalache va fi de acord cu aceste afirmaţii.

Prima dată cănd Victor Rebengiuc l-a auzit căntănd pe Marius Mihalache a fost cucerit de "talentul lui deosebit, absolut formidabil, nemaiintălnit, de instrumentist. Este un mare artist, care cântă la un instrument şi care a reuşit să facă din acel instrument altceva decăt reprezintă. Cănd l-am cunoscut ca om - şi vreau să spun că prima oară cănd l-am cunoscut personal n-am indrăznit să mă duc să-i străng măna - , am avut revelaţia unui om deosebit, al unui om de caracter, un suflet aparte. Şi m-a cucerit. Aşa că sunt fericit că-l cunosc şi că am din cănd in cănd ocazia să-l văd şi să-l ascult. Nu suntem prieteni, in sensul că nu ne petrecem concedii impreună, nu ne vizităm, nu ne sunăm. Şi oricum facem parte din generaţii diferite. El este un băiat tănăr, in plină floare a tinereţii, eu sunt un om in vărstă, dar mă bucur să văd că există tineri plini de talent, talente excepţionale aşa cum este talentul lui Marius. Chiar sunt fericit că-l cunosc. Şi-mi ajunge. N-am timp să mă văd cu prietenii, eu lucrez mult, şi asta-mi ocupă tot timpul. Dar Marius mai vine din cănd in cănd la spectacolele mele, pentru că este interesat".

El este artist! La noi, in Romănia, nu mai există ocazia ca un artist cu talentul lui Marius Mihalache, cu forţa sa interpretativă, să fie auzit - este şi părerea actorului. Motivul? Nu există această posibilitate. "Nu sunt concerte, nu se organizează nimic de amploarea şi valoarea asta. Să spunem că ar putea cănta intr-un restaurant, dar cred că asta nu-i mai convine. Şi cine intră in restaurantul ăla, intre două inghiţituri, două şpriţuri, să audă un om atăt de valoros şi să nu-şi dea seama că ascultă un mare artist chiar acolo!? Faptul că el căntă la ţambal - asta nu inseamnă că este lăutar. Marius Mihalache nu mai este lăutar, a terminat de mult cu lăutăria. El este artist. In măinile lui, ţambalul este o orchestră. Nu are cum să fie doar un ţambal. Ceea ce-mi transmite este satisfacţia aia deosebită pe care ţi-o dă un mare artist atunci cănd interpretează ceva. Te emoţionează, te transportă intr-o altă lume. Eşti cu sufletul la gură."

La un moment dat s-a şi "intămplat" o colaborare intre cei doi. Rebengiuc a jucat in serialul "La urgenţe" (ce a fost difuzat la TVR 1) şi a cărui muzică a fost compusă de Mihalache. Aceasta a fost singura "ciocnire" a lor pe plan artistic. "Nu prea sunt actor de «One man show», ca să zic că fac un spectacol şi-l rog pe el să vină să mă acompanieze. Nu sunt actor de genul ăsta. Dar, dacă s-o intămpla vreodată, cine ştie, să jucăm impreun㦠ar fi ceva extraordinar. Am fi parteneri, dar n-am colabora prea mult, pentru că el ştie să cănte la ţambal, eu nu ştiu."

"Cănd l-am cunoscut ca om, n-am indrăznit să mă duc să-i străng măna, dar am avut revelaţia unui om deosebit, al unui om de caracter, un suflet aparte. Şi m-a cucerit. Aşa că sunt fericit că-l cunosc şi că am din cănd in cănd ocazia să-l văd şi să-l ascult" - Victor Rebengiuc”

Nu îmi fura dragostea

Concluzionând asupra cocotelor misterioase, la un pahar de limonadă palidă cu mine, am ridicat ştacheta pentru a închina sporovăiala. Nu am mai scris de ceva timp, dar lipsa de sensibilitate a femeilor ce nu-şi încap în piele si a barbaţilor ce caută alinări multiple mă determina, culmea. Sunt un om sensibil, ce sa fac? Am uitat să ne fericim cu gesturi, dar mai grav este că am uitat să ne fericim si cu acele simple cuvinte. Eu recunosc, sunt dependentă de dragoste. Dacă ar fi să mă laşi să putrezesc de foame aş trăi câţiva ani, dar dacă nu mi-ai mai oferi dragoste m-aş descompune, m-as usca şi ai număra norii ce îmi adună braţele în cădere. Ne alinăm rănile cu jocuri pentru copii, le furam visele oamenilor dragi şi le îmbracăm în putreziciuni. Of, câtă cruzime se ascunde în picioarele tatuate cu mesaje de dragoste ale păsărilor fără pene.

Urmează scurtmetrajul! Am zis! 

Marius Mihalache si Arabela - Gingerbread Man

 Emisiune TVR - De la "A la Infinit" - mai 2013

Marius MIhalache si Arabela

Marius Mihalache - Canon in D Pachelbel

O floare plantata cu mainile lui Dumnezeu intr-o gradina de oameni secati de simturi!

Ascultam impreuna puterea sunetului si a omului ce poate crea simplu un lucru complicat de frumos!