E o suprafața plană între noi
doi. Soarele mângâie doar o parte a corpului, cealaltă rămâne mereu rece. Străzile până
la tine sunt ale mele, restul aparțin hărții. Iată cum îmi plâng dorința de a
mă apropia de tine. Tu știai ca ziua are 24 de ore? Eu nu știam. Pentru mine
ziua își sufleca mânicile fără ajutorul timpului, era bine.
Mi se pare că trăiesc
într-un lagăr de concentrare ce spulberă trăirea prin gânduri roase de inconstanța
unor oase gazate.
Mă predau în fața munților
de dor.
Mă întind pentru următoarea
lavină.